Cancan.ro
Un sindicat minoritar a făcut apel la grevă în uzina Fiat Chrysler din Melfi, în Italia, pentru a protesta faţă de suma uriaşă cheltuită de Juventus Torino pentru transferul lui Cristiano Ronaldo, potrivit News.ro.
Grupul Exor, deţinut de familia Agnelli, este acţionar majoritar atât la Juventus, cât şi la Fiat Chrysler (FCA).
Juventus a anunţat, marţi, transferul lui Cristiano Ronaldo pentru 100 de milioane de euro. Portughezul va primi un salariu anual de 30 de milioane de euro timp de patru sezoane.
Aceste sume au provocat furia sindicatului USB, care denunţă perioadele de şomaj parţial ce vor fi impuse până în 2022.